9/11 STORY

Se cuvine o rememorare. Scurta ca o nalucire. Nu pentru americani, nu impotriva unui terorism din ce in ce mai dubios si mai chestionabil. Nu din vreun sentiment filoamerican sau din vreunul pacifist. Ci doar pentru niste oameni normali si cu totul nevinovati, picati la mijlocul unei confruntari care nu-i privea cu nimic.

Ma trezesc inspaimintat ca am intirziat din nou. Lisa mina porcii la jir si mai are mult pina la ora ei de trezire. Lucreaza in cazino, a venit in cabina pe la ora trei dimineata si m-a trezit intr-un mod extrem de placut. De fapt acelasi ritual din fiecare noapte, de cind m-am mutat in cabina ei. Ne-am facut de cap, am baut o cola rece, ne-am mai facut de cap putin si am adormit la loc. Ea fara grija orei de trezire, eu deja ingrijorat ca vreun superior ar putea sa-mi detecteze absenta.

E sapte si zece. Trebuia sa fiu la munca de cel putin jumatate de ora. Fac un dus, fug la mine in cabina si ma echipez, apoi ma infiintez glont pe open deck spre a evalua dimensiunile “dezastrului”. Petru e pe pozitii, ma linisteste spunindu-mi ca e totul OK, maimutele inca n-au aparut in inspectie. Frec menta inca jumatate de ora, schimb doua vorbe cu cei citiva pasageri rataciti pe punte si ma retrag spre crew mess, pentru micul dejun.

In fumoar televizorul urla. Nimic iesit din comun, filipinezii si portughezii vorbesc tare, comenteaza stirile si rezultatele meciurilor. De obicei. Acum vad ca sint calare pe CNN. Ma duc sa maninc. Same old, asa ca nu dureaza mult. Imi iau ceaiul si ma indrept spre fumoar. Aprind un dunhill “cu ghiul”. 1.55 pachetul la clubul echipajului. De vreo trei ori mai ieftin decit orice pachet de tigari de pe tarm. Oricum, in Alaska pare ca toata lumea ori n-a fumat niciodata, ori s-a lasat de fumat.

Vad un avion de pasageri care intra intr-un zgirie-nori. Nu inteleg nimic. CNN reiau imaginile de zeci de ori, parca ar sti ca incerc sa-mi dau seama ce se intimpla si se caznesc sa-mi explice. Aha. Deci niste unii au deturnat un avion si au intrat cu el in World Trade Center. Ma gindesc brusc la WT Plaza din Bucuresti si la evenimentele la care participasem acolo. “O mai lucra bunaciunea aia la vinzari?”. Pai daca au intrat cu avionu’ inseamna ca au murit toti pasagerii. Si-ala nebun…kamikazee contemporan… Sa-i ia req…

Inapoi spre open deck. Fac o volta sa-i las Lisei doua pachete cu “all bran” si o cutie de lapte. Noroc ca am lasat cabina descuiata, altfel trebuia s-o trezesc. Lisa parca doarme si nu doarme. M-a auzit, se intoarce spre mine si vede cerealele. “Thanks sweetie…” O fi pentru cereale sau pentru noapte trecuta? “Mornin’, douche bag. Switch the TV on, looks like some crazy dudes fucked up your WTC…”

Zimbeste neincrezator si nu se misca. Ii deschid televizorul si in prima faza are aceeasi reactie cu a mea, nu pricepe o iota. Ne uitam impreuna la CNN si realizez ca spaima creste in ea pe masura ce intelege cum stau lucrurile. Plinge, isi fringe miinile si fata ii este schimonosita de groaza. “Gotta call home… My cousins are in New York…Gotta see if everybody’s allright…”. Se imbraca la repezeala, este cu totul cuprinsa de panica.

Plec spunindu-i ca e totul ok si ca n-are rost sa se ingrijoreze. Nici eu nu stiu ce sa cred de fapt. Peste zi imi vad de ale mele si intre timp aflu din ce in ce mai multe informatii despre tragedie. Americanii de la bord sint pur si simplu stupefiati, cer intreruperea croazierei si intoarcerea imediata la punctul de plecare, in Vancouver. Intre timp Lisa e mai linistita, toti ai ei sint in regula. Este, insa, cuprinsa de aceeasi panica. Ca toti ceilalti de altfel.

A doua zi ma strecor in ball room si asist ascuns la momentul de comemorare pe care preotul catolic a decis sa-l orgainzeze ad-hoc. Are voce calda preotul. Lisa citeste frumos din Biblie. La sfirsit cinta Amazing Grace si ma gindesc la bietii oameni surprinsi in mijlocul unei confruntari cu care nu aveau nici o legatura. Imi vine sa pling. Nu pentru americani, nu din pacifism. De ciuda ca, de obicei, majoritatea celor care mor intr-un razboi sint nevinovati.

La numai citeva zile ajung in Osaka, unde contractul meu se incheie. Compania imi asigura transportul catre casa. Insa nu pe ruta fireasca. Intre timp, un zbor peste Orientul Mijlociu nu mai e o ruta fireasca. Asa ca zbor in jurul pamintului, Osaka – San Francisco – Frankfurt – Bucuresti. ‘Tu’va-n gura cu conflictele voastre!

blogvertisment____________________________________________________

Pentru produse electronice noi, verifica oferta unicului magazin online de sapte stele. Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising. ____________________________________________________blogvertisment